Contractul reprezintă, potrivit dreptului civil român, acordul de voință între două sau mai multe persoane, prin care se nasc, se modifică sau se sting raporturi juridice. El are forță obligatorie între părțile semnatare, conform principiului pacta sunt servanda, ceea ce înseamnă că obligațiile asumate trebuie îndeplinite cu bună-credință. Totuși, în practică, nu de puține ori se întâmplă ca una dintre părți să nu-și respecte angajamentele. Într-o astfel de situație, partea lezată are la dispoziție mai multe instrumente juridice pentru a-și proteja drepturile.
Primul pas esențial este identificarea exactă a naturii neexecutării. Aceasta poate fi totală (când obligația nu este îndeplinită deloc), parțială sau executată necorespunzător (când prestația nu corespunde cerințelor contractului). În funcție de gravitatea neexecutării, partea prejudiciată poate alege între diferite remedii prevăzute de Codul civil.
Una dintre cele mai utilizate opțiuni este executarea silită a contractului. Dacă obligația neîndeplinită este una de a da sau de a face, partea interesată poate sesiza instanța pentru a obține o hotărâre care să oblige debitorul la executare. În cazul obligațiilor bănești, creditorul poate solicita executarea silită prin intermediul executorului judecătoresc. Această cale are rolul de a aduce părțile la situația convenită inițial, forțând respectarea contractului.
Un alt remediu juridic important este rezoluțiunea sau rezilierea contractului, în funcție de natura sa – cu executare unică sau succesivă. Potrivit art. 1551 din Codul civil, partea îndreptățită poate cere rezoluțiunea atunci când neexecutarea este suficient de gravă pentru a justifica desființarea contractului. Efectul este restabilirea situației anterioare încheierii contractului, prin restituirea prestațiilor efectuate.
În paralel, partea lezată poate solicita daune-interese pentru prejudiciul cauzat de neexecutare. Pentru a obține despăgubiri, trebuie îndeplinite condițiile răspunderii contractuale: existența contractului valabil, neexecutarea culpabilă a obligației, prejudiciul suferit și legătura de cauzalitate dintre acestea. Daunele-interese pot fi compensatorii (pentru acoperirea prejudiciului) sau moratorii (pentru întârziere în executare).
De asemenea, în unele cazuri, părțile pot recurge la măsuri provizorii, cum ar fi suspendarea propriilor obligații (excepția de neexecutare), până când cealaltă parte își respectă angajamentele. Aceasta este o formă de protecție imediată, menită să asigure echilibrul contractual.
Nu trebuie neglijat nici rolul clauzelor contractuale speciale, cum ar fi clauza penală, care stabilește anticipat cuantumul daunelor în caz de neexecutare, sau clauza de rezoluțiune de plin drept, care permite desființarea automată a contractului fără intervenția instanței.
În concluzie, neexecutarea unui contract nu lasă partea lezată fără apărare. Dreptul civil oferă o gamă variată de remedii – de la executarea silită până la rezoluțiune și despăgubiri – menite să restabilească echilibrul juridic și economic dintre părți. Cea mai potrivită soluție depinde însă de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, motiv pentru care consultarea unui avocat specializat rămâne esențială pentru alegerea strategiei optime.
