Executarea silită, deși este un instrument legal și necesar, poate fi abuzivă sau nelegală atunci când creditorii – în special băncile și IFN-urile – nu respectă condițiile procedurale și materiale impuse de lege. Contestația la executare reprezintă principalul mecanism prin care debitorul poate obține anularea actelor sau chiar a întregii executări.
Debitorii (respectiv, cei urmăriți silit) trebuie să știe că:
executarea silită poate fi atacată în multiple moduri;
prescripția, clauzele abuzive și erorile procedurale sunt motive frecvente de anulare;
suspendarea executării poate preveni pierderi ireversibile;
instanțele sunt deschise să analizeze abuzurile bancare și ale IFN-urilor.
Dreptul de a contesta executarea silită este o garanție esențială împotriva abuzurilor și o pârghie reală pentru protejarea patrimoniului și drepturilor debitorului si trebuie exercitat intr-un termen expres prevazut de lege, care – in caz de nerespectare – atrage decaderea din dreptul de a mai contesta executarea silita.
Executarea silită reprezintă mecanismul prin care creditorul urmărește recuperarea sumelor datorate, însă acest proces trebuie realizat strict în limitele legii. În practică, un număr considerabil de executări silite sunt pornite sau derulate cu încălcarea normelor procedurale ori materiale, iar debitorii au la dispoziție pârghii eficiente pentru a le contesta. Situația este întâlnită frecvent în raporturile cu băncile și IFN-urile, care, datorită volumului mare de dosare, pot comite erori sau pot adopta practici abuzive.
Instrumentul juridic central este contestația la executare, prin care debitorul poate solicita instanței anularea totală sau parțială a executării silite, înlăturarea actelor nelegale sau stabilirea unor limite corecte ale obligației de plată.
1. Contestația la executare împotriva actelor de executare.
Cel mai frecvent mijloc de apărare constă în atacarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc. Aceasta se poate formula în două situații:
a) Când executarea a pornit nelegal.
Debitorul poate invoca lipsa caracterului executoriu al titlului (de exemplu, contractul de credit nu este titlu executoriu dacă nu respectă cerințele legale); inexistența sau nevalabilitatea încuviințării executării silite; prescripția dreptului creditorului de a cere executarea silită.
În cazul instituțiilor bancare și IFN-urilor, o problemă des întâlnită este pornirea executării silite în baza unor contracte de credit cu clauze abuzive sau a unor titluri care nu îndeplinesc cerințele formale impuse de lege.
b) Când actele ulterioare sunt viciate.
Astfel, debitorul poate contesta somația, poprirea, publicația de vânzare a imobilului, evaluarea bunurilor supuse vanzarii, inclusiv incheierile prin care au fost stabilite de cheltuielile de executare.
Totodata, daca banca procedează la poprirea unor venituri exceptate de lege (indemnizații, alocații etc.), actul poate fi anulat.
2. Contestația privind sumele datorate, recalcularea debitului.
Unul dintre cele mai sensibile aspecte în cazul creditelor bancare și IFN este determinarea corectă a debitului. In acest caz, debitorul poate solicita instanței: eliminarea unor dobânzi penalizatoare excesive; anularea comisioanelor nejustificate; eliminarea clauzelor abuzive privind dobânzile variabile; recalcularea dobânzilor în conformitate cu legislația și jurisprudența europeană.
Instanțele din România au anulat în numeroase cauze dobânzi penalizatoare disproporționate sau comisioane precum „comisionul de risc“ sau „comisionul de monitorizare“, specifice în special creditelor IFN-urilor.
In aceste situatii, chiar dacă titlul executoriu există, instanța poate reduce sau ajusta suma pentru care se continuă executarea silită, dacă accesorii nelegale au fost incluse în mod abuziv.
3. Prescripția.
Dreptul băncilor și IFN-urilor de a cere executarea silită este supus termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la scadența obligației principale sau de la data declarării scadenței anticipate.
În practică, multe instituții financiare pornesc executări:
după expirarea termenului de prescripție;
sau fără dovezi clare privind întreruperea prescripției
Debitorul poate invoca prescripția oricând în cadrul contestației la executare, iar admiterea ei duce la încetarea întregii executări silite.
4. Contestarea încuviințării executării silite.
Un alt mod de contestare îl reprezintă atacarea chiar a încheierii prin care instanța a încuviințat executarea silită. Aceasta poate fi anulată dacă:
judecătorul a încuviințat executarea fără verificarea cerințelor legale; titlul nu este executoriu sau cererea de executare este neclară sau insuficient fundamentată.
Băncile și IFN-urile depun adesea cereri standardizate, ceea ce poate genera omisiuni sau erori. Dacă încheierea de încuviințare este anulată, întregul dosar de executare devine nelegal.
5. Suspendarea executării silite.
Suspensia este un instrument crucial pentru protecția debitorului. Printr-o cerere de suspendare, debitorul poate opri temporar executarea până la soluționarea contestației.
Cele mai des întâlnite motive de suspendare în raport cu IFN-urile și băncile sunt:
riscul pierderii locuinței prin vânzare imobiliară;
poprirea unor venituri vitale;
existența unor clauze abuzive care necesită analiză.
Instanța poate acorda suspendarea cu sau fără cauțiune, în funcție de gravitatea situației și de argumentele debitorului.
6. Contestarea taxelor și cheltuielilor de executare.
Executorii aplică uneori cheltuieli excesive sau calculate nelegal. In acest caz debitorul poate solicita: reducerea onorariului executorului, dacă depășește limitele legale sau înlăturarea cheltuielilor nejustificate (ex. evaluări neefectuate, notificări inexistente).
Contestație este deosebit de utilă în situațiile în care suma datorată crește artificial, afectând capacitatea debitorului de a se apăra eficient.
7. Alte forme speciale de contestare.
Instanța poate anula executarile silite /popririle aplicate indemnizațiilor de creștere a copilului; alocațiilor; burselor; veniturilor sociale, acestea reprezentand venituri exceptate de lege de la executare;
Dacă se urmăresc bunuri ale soțului/soției sau ale unui membru al familiei fără legătură cu datoria, aceștia pot formula contestație la executare terțului vătămat.
